De ce solicită ITM buletinul PRAM
Angajatorul răspunde de siguranța angajaților la locul de muncă, inclusiv de protecția împotriva electrocutării. Buletinul PRAM face parte din documentația de securitate și sănătate în muncă și arată că instalația electrică protejează corect oamenii.
Inspectorii ITM solicită, de regulă, verificarea împământării și a continuității acesteia la fiecare priză. Buletinul nostru conține aceste măsurători PRAM, împreună cu impedanța buclei de defect.
Ce presupune verificarea și ce primiți
Impedanța buclei de defect La fiecare priză
Arată dacă, în caz de defect, siguranța sau întrerupătorul automat decuplează curentul suficient de repede.
Continuitatea conductorului de protecție
Integritatea legăturii de protecție, de la tablou până la prize și echipamente.
Priza de pământ
Rezistența de dispersie a împământării clădirii, măsurată cu aparat etalonat.
Ce primiți
- Buletinul PRAM, semnat de un inginer autorizat ANRE, în format PDF, gata de atașat la dosarul SSM
- Lista neconformităților și a lucrărilor de remediat, dacă este cazul
- Copia atestatului ANRE și a certificatului de etalonare al aparatului
- Evidența verificărilor: vă anunțăm din timp când se apropie următoarea verificare
- Factură și contract (la cerere)
Până în prezent, buletinele emise de noi nu au fost respinse la controalele ISU, ITM sau la autorizările ISCIR.
Dacă în timpul verificării observăm și alte probleme care pot deveni periculoase, cum ar fi un prelungitor supraîncălzit sau o priză uzată, vă spunem, chiar dacă nu fac parte din verificarea propriu-zisă.